FLORI DE LA IORDAN

De câte ori Iordane Sfinte Pe malul tău am colindat, Mă cuprindea un dor fierbinte Să stau acolo nemişcat. Să nu mai am de lume ştire, La malul apei vieţuind, S-ascult a undei glăsuire Şi păsările ciripind. S-aud în “lunca cea bătrână” Cum sună vântul din pustie Şi firea toată cum îngână: “Treime Sfântă, Slavă Ţie!” Voiam mereu să am în faţă Izvoarele de la Harara Şi locul pustnicesc – de viaţă A Sfinţilor de Vitavara. La “colimvitra-ţi” minunată Voiam să vieţuiesc mereu, Acolo unde – altă dată - Se botezase Dumnezeu. În murmur tainic, apa cântă, Iar trestiile tremurând Slăvesc Treimea cea Prea Sfântă Ce s-arătase oarecând. În valea ceea cu izvorul, La poalele unui tăpşan, Ades vorbea Mântuitorul Cu Sfântul Prooroc Ioan. Ce taine mari erau grăite De Dumnezeu cu Prooroc În umbra peşterii smerite, Sub valea Soarelui de foc! Pe-aici trecând cu oboseală Un Ava Sfânt, către Sinai, A fost cuprins de fierbinţeală Şi cineva-işoptea lui: “Stai!” Era Ioan Botezătorul Zicându-i: “Stai aici mai bine! Vorbind adesea ori cu mine!”		Văzând că peştera – cu slava - Pe Sfântul “Rug” îl întrecea, A stat, punând temeiul Ava Vestitei Lavre “Sapsafa”. Aproape de Iordan, pustia În taină a adăpostit Pe Sfânta Pustnică Maria Şi pe Zosima cel Sfinţit. La Baptisterul cel de piatră Se boteza – peste Iordan - Mulţimea cea “Idololatră” A Craiului de la Iran. Aici şi Sfântul Conon spune, Fiind de gânduri bântuit, Botezătorul – prin minune - Îndată l-a tămăduit. Mai sus, în stânca cea de sare (Precum scripturile vestesc) “Şeptimea Sfintelor Fecioare” Avea lăcaşul pustnicesc. Iar mai la vale către mare Se află “Schitul Românesc”, Ca o cetate de salvare Şi ca un rai duhovnicesc. E ostrovul întâmpinării Românilor înstreinaţi De plaiul strămoşesc al Ţării Şi de furtună zbuciumaţi. Iordane, râu cu apă sfântă, Noian de binecuvântări, Spre tine dorul mă avântă Din răsleţitele-mi cărări! Tu eşti ca pod cinstit Treimei Şi drum bătut de mulţi Profeţi, Adăpostirea Sihăstrimei Şi maica “fiilor răsleţi”! Scrisă de smeritul Ieroschimonah Ioan Iacob fost Egumen La Schitul Românesc de la Iordan 1948