Casa noastra-i sus in ceruri!

Casa noastra-i sus in ceruri!
Azi in ceruri s-au aprins
Cetele de ingeri toate
Cu evlavie au cuprins
Locul nost, eternitate.
Casa noastra, sus in cer
E gatita si ne-asteapta
Pasii nostrii in mister
Pragul ei, zambind sa-l treaca.
Vrabii, sturzi, sus in gradina
Ca in luna lui april
Zboara, canta si suspina
Si asteapta un copil.
Caci ajunsi acol odata
Vom uita a vietii toate
Cate-au fost in lumea toata
Vom fi prunci far’ de pacate.
Casele din lumea noastra
Viata asta-o risipesc
Caci nu-i asta casa voastra
Ea-i lacas dumnezeiesc.
Sus, departe, nu pe jos
Prin dumbrave de maslin
E vecinul nost, Hristos
Cu al sau lacas divin.
Sa vedeti voi ce lumina
Dumnezeu cu drag ne-a pus
Soarele si-o raza lina
Ne-ncalzeste patul sus.
Oameni buni, priviti calvarul
Ce se-asterne-n cale des
Cu iubire, caci e harul
Care voi, n-ati inteles.
Casele din cer asteapta
Zi de zi un credincios
Iar in prag al nostru Tata
Sta de vorba cu Hristos.
Cand ne vor vedea in zare
Vor zambi si vor intinde
Bratele spre noi, cu soare
Sufletele ne-or cuprinde.
Vom uita casele care,
Ne-au ferit azi pe Pamant
De furtuni, de frig, de ploaie
Azi avem un loc mai sfant.
Poate niciodata-n viata
Cand privit-am spre calvar
N-am vazut ca-i doar o ata
Ce se-ntinde pe-un hotar.
Si-ntr-o zi ea se va rupe
Chiar de poate-a fost frumoasa
Se vor stinge-a noastre cupe
Si ne vom intoarce-acasa.
Dar vedeti ca si satana
Isi asteapta-ai sai vecini
Pe a strazii sale-s lacrimi,
Foc si jale şi trei spini.
Care vor impunge fala,
Care v-a facut vecin
Cu tot raul, caci satana
N-are suflet, e venin.
Nu mai bine-n lumea noastra
Trageti si munciti frumos
Pentru mantuirea voastra
Si vecinul vost, Hristos?

Diana Hopirtean

Să nu emiţi niciodată opinii de genul: sunt gras, slab, urât îmbrăcat, sărac etc, căci trimiţi către tine sau catre alţii energii şi informaţii negative ce au ca rezultat ca ei vor gândi la fel despre ei însăşi ori despre altii şi ceea ce vor gândi nu va întârzia să se materializeze. Sub nici un motiv să nu spui cuiva: eşti leneş, eşti prost, eşti nemernic, nu eşti bun de nimic etc., fiindcă toate acestea creează sau amplifica în el cusurul ce i se reproşează.
Cele mai periculoase sunt vorbele rele la adresa părinţilor, rudelor, a dori răul oamenilor apropiaţi.
Sinceritatea este cheia. Să cauţi să exprimi mereu, prin cuvînt, numai ceea ce simţi şi crezi din tot sufletul că este adevărat. Să alegi să faci numai ceea ce este în deplin acord cu idealul tău. Iar ca să ajungi la asta, trebuie să cauţi permanent să te cunoşti pe tine insati/însuţi, să-ţi clarifici idealul, să renunţi la ideile inutile şi dăunătoare, cu alte cuvinte să devii mereu mai înţelept. Este cea mai mare realizare a vieţii unui om, pe care o poate comunica apoi şi celor din jur, chiar fără cuvinte, numai prin ceea ce este.

UN DAR PENTRU SUFLET - Copilul care căuta Raiul
   
(...) Se spune că odată, într-un sat, un copil, într-o noapte, a visat Raiul. "Mamă! Mamă! Unde e Raiul?", a întrebat copilul nerăbdător, a doua zi de dimineaţă, de cum se trezi. Dar mama, biata mamă, n-avea timp. Avea atâta treabă în gospodărie! Şi-atunci, s-a dus la tata, să-l întrebe. "Nu ştiu..., caută-l singur", îi spuse acesta obosit şi se apucă mai departe de muncă.. "Unde? Unde e Raiul?" , îi întrebă copilul, aproape plângând, pe oamenii din sat.. Dar oamenii nu aveau timp de el, erau grăbiţi.. "Ce lume urâtă...", îşi spuse pentru sine puştiul.

 
Ca să-l găseşti, trebuie să părăseşti satul acesta..., se-auzi glasul unui bătrân, ce-l privea demult. "Şi acolo, în pustie, după ce ai să mergi cale de o zi, ai să găseşti un om singur, ce stă într-o colibă. El o să-ţi spună unde este Raiul."
  Zis şi făcut. Şi a doua zi de dimineaţă, când părinţii lui nu se sculaseră încă, îşi luă o trăistuţă cu câteva merinde şi plecă furişându-se printre casele adormite, către pustie. În curând, soarele răsărise, iar în urma paşilor lui satul fusese acoperit de nisip. Merse ce merse şi, într-adevăr, către seară, ca prin minune, din pustia întinsă ţâşni o colibă. Mare îi fu mirarea bătrânelului ce locuia acolo de mulţi ani. "Ce te aduce pe-aici, copilule?", îl iscodi acesta pe micul călător. "Vreau să găsesc Raiul, răspunse copilul, şi cineva mi-a spus că tu ştii cum trebuie să ajung". Bătrânul tăcu, îl privi adânc, apoi îi spuse: "Acum hai să mănânci ceva şi să te culci, că oi fi obosit. Mâine în zori o să plecăm împreună către Rai". 
Noaptea trecu repede.. De data asta, el, copilul, n-avu nici un vis. De fapt, nici n-a dormit. A stat aşa, cu ochii deschişi, aşteptând ziua. Bătrânul ştia. Iar către zori, pustia primea în pântecul ei două siluete, ce se porniseră la drum. Merseră ce merseră şi, către seară, dintre nisipuri, puştiul văzu cum se ridică nişte ziduri de piatră şi o clădire mare, cu o cruce în vârf. "Ce este aceasta?", întrebă copilul. Aceasta este o mănăstire, spuse bătrânul. De-aici începe poteca către Rai." Şi-apoi, bătrânul mănăstirii îl primi pe micuţul care nu ştia nimic de rosturile de acolo.. Şi ce-am să fac aici?", întrebă copilul. "Deocamdată, să faci curat, ai să mături şi mai încolo om vedea". Şi timpul trecea, trecea, copilul le făcea cu răbdare şi sârg pe toate.
  Dar iată că vine o zi, după mult timp, când bătrânul mănăstirii îl întrebă pe neaşteptate: Cum merge, cum îţi e?" "Mi-e foarte bine", răspunse puştiul. "Am de toate." Şi-apoi tăcu, închizându-se în sine. Bătrînul îi simţi liniştea şi îl iscodi în continuare. "Parcă ai ascunde ceva în suflet, aşa ai tăcut.. Spune-mi cinstit, totul, până la capăt. Îţi lipseşte ceva?" "Mie..., nimic, se hotărî într-un târziu puştiul să răspundă, dar este acolo, în clădirea aia mare, un frate de-al nostru, tot aşa, cu barbă şi plete, ce stă legat, întins pe o cruce, şi nu poate să se mişte, şi nimeni nu-i duce de mâncare. De ce nu vine şi el la masă?", ridică puştiul ochii din pământ, privindu-l pentru prima dată pătrunzător pe bătrân. Părintele simţi că trebuie să tacă. Aşa că lăsă liniştea să vorbească. "Da, aşa i-am dat noi canon, acolo l-am lăsat noi să stea, pentru că nu a măturat cum trebuie şi n-a făcut curat ca lumea", se-auzi vocea unui monah, care stătea în apropiere şi care auzise discuţia. Îngerul tăcerii, care tocmai se aşezase pe umerii puştiului, dispăru. "Acolo vei ajunge şi tu, dacă nu faci treabă cum trebuie", se-auzi vocea monahului. 
Dintr-o dată, spune povestea, păcatul ăl bun s-a strecurat în inima copilului.
Era primul pas către Rai, ce se numea iubire.
Mai târziu, către seară, copilaşul se strecură nevăzut la bucătăria mănăstirii, fură ceva de mâncare şi, fără să fie observat de nimeni, intră în biserică şi o puse jos, la picioarele Fratelui atârnat de cruce. "Hai, vino să mănânci!", îi zice puştiul, uitându-se îngrijorat în stânga şi în dreapta. Hai, că nu ştie nimeni!" Şi Fratele coboară. Un zâmbet avea pe buze şi, mângâindu-l pe puşti pe frunte, acesta nu-şi dădu seama că biserica toată se umplu de o lumină nemaivăzută şi că uşile ei se ferecaseră pe dinăuntru. 
Apoi, ca şi când s-ar fi cunoscut demult, au început să râdă şi să glumească, cum nu mai făcuse puştiul niciodată în viaţa lui. Era atât de fericit că-şi găsise un prieten!
Dar el nu ştia că urcase a doua treaptă a Raiului: prietenia.
Azi aşa, mâine aşa, însă fraţii ceilalţi din mănăstire au început să se întrebe: "Unde-i copilul? Ce face? De ce lipseşte seara mereu dintre noi?" Apoi, curioşi, au început să-l caute prin toată mănăstirea. Numai biserica nu fusese controlată; şi-atunci s-au repezit spre ea dar, spre mirarea lor, pentru prima oară nu i-au putut deschide uşile. Atunci au încercat să se uite pe gaura cheii şi, în clipa aceea, o lumină puternică i-a orbit. Nemaiştiind ce să facă, au stat aşa, înfricoşaţi, după zidurile groase ale bisericii, aşteptând până noaptea târziu, când copilul a ieşit. "Ce-ai făcut înăuntru?", se repeziseră ei ca un stol de păsări negre asupra lui. "N-am făcut nimic", răspunse puştiul tremurând. "Minţi! Spune ce-ai făcut?", l-au întrebat din nou călugării furioşi. "Am furat mâncare şi am dus-o Fratelui ce stătea pe cruce", răspunse copilul înspăimântat. "Care Frate?", au întrebat, nedumeriţi, pentru prima dată, monahii. "Cel ce stă legat de cruce şi nimeni nu-i dă de mâncare", răspunse puştiul. "Şi ce-a făcut Fratele?", au întrebat tulburaţi călugării. "A coborât şi-a mâncat", răspunse dintr-o suflare puştiul.
Şi, în clipa aceea, toţi cei din jurul copilului au căzut în genunchi. Mare fu apoi spaima pe bătrânul mănăstirii, aflând toate acestea. Egumenul începu şi el, la rândul lui, să tremure şi, cu lacrimi în ochi, îi spuse copilului: "Spune-i Fratelui cel Mare că îl rog să mă primească şi pe mine la masă..." "Am să-i spun!, răspunse copilul bucuros, dar acum pot să iau mâncare de la bucătărie?" "Da, poţi să iei cât vrei", răspunse tremurând egumenul.
  Şi seara din nou coborî peste mănăstire, iar puştiul, de data aceasta cu mâncarea luată de la bucătărie, se îndrepta vesel spre biserică. "Hai să mănânci!", îi strigă el, mai vesel ca oricând. Şi, din nou, Fratele cel Mare coborî de pe cruce, îl mângâie şi biserica se umplu de lumină. Ca de obicei, uşile se ferecaseră ca de la sine. Apoi câte glume şi câtă veselie în jurul celor doi! Dar, printre lacrimile de râs, puştiul şi-a adus aminte de rugămintea egumenului. "Frate, îi spuse el, bunicul cel mare, de-aici, din mănăstire, ar dori şi el să-l primeşti la masă".
  Şi, pentru prima oară, faţa Prietenului său mai mare se întristă. Privea undeva, jos. "Vezi firimiturile astea, de pe masă?, îi spuse, într-un târziu, Fratele cel Mare. Sunt cu mult mai puţine decît păcatele lui... Nu poate să vină". "Nu poate să vină?", rămase uimit copilul. "Nu!", fu răspunsul scurt al Fratelui.
  Şi apoi, din nou, fruntea lor s-a descreţit şi-au început să râdă şi să glumească. Într-un târziu, copilul şi-a luat la revedere de la Fratele cel Mare şi s-a dus spre chilia egumenului, unde acesta îl aştepta tremurând. "Ce-a zis Fratele?", întrebă acesta, gâtuit de emoţie. "A zis că nu te poate primi!", răspunse copilul. "De ce?", întrebă înspăimântat egumenul. "Mi-a spus că ai mai multe păcate decât toate firimiturile de pâine căzute pe masă".
  Şi atunci el, egumenul, se prăbuşi în genunchi, într-un hohot de plâns. "Spune-i să mă ierte, spune-i că-l rog din tot sufletul meu să mă ierte" Şi, cu un gest disperat, se agăţă de copilaş. Acesta îl privi surprins şi-i spuse: "Bine, am să-l rog din nou şi mâine!"
  Grea noapte pentru egumen! Cu zvârcoliri şi gemete de pocăinţă. Copilul însă dormi liniştit. Şi, din nou, treaba obişnuită prin mănăstire. Dar toţi se făceau că lucrează. Aşteptau seara, căci ea putea să aducă iertarea. "Pot să iau mâncare?", întrebă, cu nevinovăţie, copilul la bucătărie. "Poţi", îi spuse monahul, şi-i umplu cu mâna tremurândă vasul. Apoi, cu paşi mici, ca să nu răstoarne prea-plinul de mâncare, copilul intră din nou în biserică. "Hai să mâncăm!", spuse el Fratelui cel Mare. "Hai!", răspunse acesta, îndreptându-se spre el.
  Şi câte jocuri, câte glume au urmat! Apoi, în mijlocul veseliei, copilul îşi aduse brusc aminte: "Te roagă egumenul să-l ierţi... şi să-l primeşti şi pe el la masă!..."
  Tristeţea se aşeză între ei. De data aceasta, copilul privi singur firimiturile de pâine de pe masă: erau parcă mai multe... "Am înţeles..., spuse copilul, nu se poate..." "Da, nu se poate", răspunse Fratele cel Mare.
Şi atunci, păcatul cel bun coborî din nou în inima copilului şi acesta îndrăzni. "Dar Tu nu te gândeşti că acum mănânci din mila lui?", îi spuse, cu curaj, copilul, pentru prima oară. Şi sufletul Prietenului său mai mare fu mişcat din nou. Acesta îi văzu din nou inima lui bună. "Bine, spuse, după o lungă tăcere, Fratele cel Mare, spune-i că peste opt zile am să-l primesc la masă..."
Ce bucurie pe egumenul mănăstirii, când, târziu în noapte, copilul îi spusese! Şi cele opt zile trecură. Pentru el, pentru bătrân, în post şi rugăciune şi, mai ales, în multă pocăinţă. A opta zi, dis-de-dimineaţă clopotele băteau. "De ce?", întrebă nedumerit copilul. "Bătrânul a plecat la Domnul", i-au spus călugării, care deja se pregăteau pentru înmormântare. Şi atunci copilul văzu!
Vedea cum, la masa Prietenului său cel Mare, stătea fericit, cu lacrimi în ochi, egumenul, chiar el. Mâncaseră dimpreună. Pe masă nu mai era nicio firimitură, Mântuitorul îl iertase.
"Am văzut Raiul! striga fericit copilul, prin mănăstire. Am văzut Raiul!", repeta el, pentru fiecare monah în parte. "Nu se poate! strigau aceştia. Cum arată?"
"E plin de iertare", murmura copilul. (...)

Puterea si expresiile iubirii; evolutia sufletului; cunoasterea si capacitatile Lucratorilor intru Lumina; nu aveti a va teme

1. Sunt Matei, cu salutari pline de iubire din partea tuturor sufletelor de pe aceasta statie. Milioane de oameni au sarbatorit recent Ziua Pamantului, astazi este Ziua Mondiala a Iubirii si se apropie Ziua Mondiala a Eliberarii. Onoram toate aceste evenimente care celebreaza IUBIREA – iubirea pentru planeta voastra, iubirea unul fata de celalalt si iubirea pentru liberatate, astfel incat toate popoarele sa poata trai fericite si fara frica.

2. Cu permisiunea voastra, includem un scurt pasaj din primul newsletter al Fundatiei, pentru Ziua Mondiala a Iubirii, din 11 aprilie 2003.

Iubirea incepe cu mine. Alaturati-va oamenilor din intreaga lume, pentru recunoasterea, sarbatorirea si impartasirea iubirii pe care o purtam inlauntrul nostru. E o zi speciala, in care sa ne reamintim ca iubirea este legatura care ne uneste pe toti. Ea reprezinta si puterea colosala care vindeca si transforma tot ceea ce atinge.

Fiecare dintre noi este o puternica forta a iubirii, atunci cand ii permitem acestei energii sa se exprime. Pana la urma, nu exista nimic altceva de facut, decat sa ne permitem sa simtim si sa fim iubire. Este atat de simplu. Ziua Mondiala a Iubirii este, pur si simplu, modul nostru de a spune: hai sa ne reamintim ca iubirea e a noastra, spre a fi traita si impartasita in fiecare moment al vietii noastre.

3. Da, suflete dragi, iubirea este chiar atat de simpla – permiteti-i sa fie! Chiar daca acest cuvant – iubire – este spus, scris sau citit atat de des, e posibil – probabil! – ca puterea iubirii si nenumaratele ei forme de manifestare sa fie, totusi, foarte rar recunoscute. Iubirea si Lumina sunt, daca vreti, cele doua fete ale esentei Creatorului, forta suprema din cosmos. In special acum, cu atat de putin timp inainte ca Pamantul sa ajunga in a patra densitate, este vital sa intelegeti ca iubirea e cheia inaltarii fiecarui suflet. Din acest motiv am rugat-o pe mama sa includa aici o parte dintr-o carte in care noi doi stam de vorba despre Iubire si Lumina.

                         ********************

4. ~Fragmentul urmator face parte din editia revazuta a cartii „Iluminari pentru o Noua Era”, [publicata in Romania de Editura For You n.ed]

Suzanne: Am crezut ca, iubind oamenii, le trimitem automat Lumina, dar acum ma intreb daca nu este cumva vorba despre mai mult.

Matei: Mama, ai dreptate ca sentimentele de iubire pentru o persoana ii duc lumina acelei persoane – dar ai de asemenea dreptate, gandind ca s-ar putea sa fie mai mult decat atat. Asadar, chiar daca nu trebuie sa intelegi procesul de „trimitere” a Luminii, pentru ca el sa poata functiona, iti voi explica cum stau lucrurile.

Lumina este parte din spiritului tau, e sentimentul acela pe care il descrii, atunci cand spui ca ti-e inima usoara, cand cineva iti face o bucurie sau cand iti amintesti de un lucru special pentru tine. Gandeste-te cum reactionezi tu, atunci cand unul dintre cainii tai vine sa se lipeasca de tine, sau cand auzi una dintre simfoniile tale preferate, sau vezi un apus frumos. Este ca si cum intreaga ta fiinta se lumineaza – si exact asta se si intampla. Te umpli, de fapt, cu Lumina, doar prin trairea acelei experiente.

Lumina vine din sufletul tau, se conecteaza cu mintea ta si curge prin corpul tau, dand nastere unor sentimente placute sau unui AHA!, plin de inspiratie. Nu a trebuit sa faci nimic, pentru a capata aceasta senzatie – si, oricare, ar fi acel lucru care a provocat-o, el s-a intamplat fara un efort special pentru crearea acestor sentimente anume – numai prin simpla receptivitate a sufletului la Lumina, o si primesti.

Lumina – hai sa ii spunem Iubire, pentru ca despre asta este, de fapt, vorba – care trece de la o persoana la alta, nu e diferita in cauza si efect, dar poti sa o initiezi, concentrandu-te asupra cuiva. Cand faci asta, vibratiile gandurilor si sentimentelor tale i se transmit instantaneu, persoanei respective. Energia curge dinspre tine, prin forma ta gand, cu intentie si intensitate – si exact cantitatea de iubire pe care o transmiti, ajunge direct la „adresa energetica” la care ai trimis-o. Nu exista „adresa gresita”, pentru ca intentia si sentimentele sunt, in totalitate, clare. Bineinteles ca destinatarul nu va sti asta, in mod constient, dar sufletul sau va recunoaste „livrarea”.

Cred ca inteleg, Mash draga. Ai vorbit despre „receptivitatea la Lumina”, dar nu sunt sigura ce efect are aceasta. Sau, mai bine zis, nu stiu cum se simte ea? Poti sa imi spui cum putem sti daca primim Lumina si cum o putem folosi, in viata de zi cu zi?

Sunt bucuros sa fac asta, Mama! Cel mai simplu spus, fiind receptiv la Lumina, dobandesti o claritate spirituala care transcede limitarile celei de-a treia densitati. Acestea includ prejudecatile si ura fata de ceea creste diferit, actiunile bazate pe lacomie, judecarea alegerilor celorlalti, pastrarea unor resentimente sau dorinta de razbunare, croirea unui drum prin lipsa de scrupule, inselaciune si minciuna, controlul asupra vietii celorlalti si negarea liberului lor arbitru, respectarea orbeasca a dogmelor si a ordinelor, atunci cand instinctul iti spune ca acestea nu pornesc din divinitate. Iar cea mai mare dintre limitarile celei de-a treia densitati, este frica – de fapt, toate celelalte emotii si actiuni negative pe care le-am mentionat, isi au originea in frica.

Este logic sa gandesti ca, schimband unele dintre aceste aspecte negative, pe care le-am mentionat, esti receptiv la Lumina si cresti din punct de vedere spiritual. Schimbarile pozitive reprezinta, cu siguranta, un progres – dar nu in masura in care crezi tu, daca ramai in continuare temator in legatura cu situatii personale sau ale lumii. Cresterea spirituala inseamna a invata sa traiesti fara frica, a invata sa te increzi deplin, in puterea fara egal a iubirii.

Cat despre folosirea „curenta” a Luminii – Mama, hai sa-i spunem aici Iubire. In lumea voastra, Iubirea este nelimitata si, cu toate acestea, nu este recunoscuta, chiar daca acest cuvant e folosit atat de des, aproape abuziv, cum ar fi „iubesc* sparanghelul” sau „iubesc* cantecul asta”. Hai sa spun mai intai ce nu este Iubirea.

* aceasta este exprimarea uzuala in limba engleza. In romana se foloseste mai rar. N ed.

Mancarea si distractiile iti pot face mare placere si, cu siguranta, nu minimalizez placerile care iti ridica moralul – dar ele nu sunt Iubire.

Nu Iubirea, nici atractia fizica fata de o persoana sau alta nu sunt cele care care conduc la neliniste, in legatura cu siguranta pe termen lung a unei relatii. Iubirea nu controleaza un partener, nu inseamna mila sau ingrijorare fata de familie si prieteni si nu reprezinta nici succesul profesional si nici posesiunile.

Iubirea nu depinde de faima, statut social, bunastare financiara sau parerea celorlalti despre tine. Iubirea nu este o cruciada in numele credintelor personale sau a prozelitism. Iubirea nu necesita intelegerea tehnicilor spirituale mistice, a componentelor karmice ale vietii, in continuumul care cuprinde intregul timp si spatiu sau a legilor universului.

Atunci, ce anume este Iubirea? In termeni simplii, Iubirea este Dumnezeu, care Se impartaseste tuturor creatiilor Sale. Iubirea este forta vindecatoare a universului. Iubirea e parte din suflet si tot ce are nevoie, este ca voi sa acceptati aceste senzatii innascute de iubire a celorlalti si de a primi iubirea lor. Iubirea nu are limite, nu are granite, cand este vorba despre amplitudinea sa.

In exprimare, Iubirea inseamna a-i trata pe ceilalti cu bunatate, corectitudine, onestitate, compasiune, intrajutorare si solicitudine. Daca se poate spune ca iubirea are „ingrediente”, atunci cele de mai sus ar reprezenta cateva dintre ingredientele exprimarii dumnezeiesti, in actiune.

A sti ca tu si Dumnezeu si toate celelalte creatii ale lui Dumnezeu sunteti inseparabili – inseamna iubire. A sti ca Pamantul este o fiinta sensibila si constienta si a-i respecta toate formele de viata – inseamna iubire

A intelege ca nimeni nu ii poate cunoaste pe ceilalti, la nivelul sufletului si de aceea sa nu-i judeci, dar nici sa nu le aprobi o actiune considerata nedreapta – inseamna iubire

A-ti asculta sinele dumnezeiesc, inseamna iubire. A trai o viata care incurajeaza iubirea de sine, inseamna iubire. A simti tu insuti bucurie, cand o vezi in ceilalti, inseamna iubire

A face ceva care ii aduce bucurie altuia, inseamna iubire. A te ierta pe tine si pe ceilalti, inseamna iubire. A imparti din toata inima, inseamna iubire. A face fapte bune, fara a le atasa asteptari, inseamna iubire.

A simti pace in inima si in minte, inseamna iubire. Fiorul tacut pe care il simti, atunci cand vezi un apus sau auzi cantecul unei pasari, inseamna iubire, iar un zambet reprezinta una dintre cele mai simple si mai stralucitoare expresii ale iubirii.

In fiecare sau in toate aceste situatii, precum si multe altele cu care va puteti intalni si in care stiti instinctiv ca sunteti iubire in actiune, voi va exprimati iubirea pentru si de Dumnezeu.

Mama, nu cred ca ti-am spus nimic surprinzator. Dar probabil ca e bine sa ai niste indicii, ca olumina calauzitoare, in aceste vremuri cand poate parea ca intunericul umbreste splendida abundenta a iubirii care se gaseste in lumea ta.

Despre rugăciunea făcută în duh şi în adevăr!

CUVANT PENTRU SUFLET :

Zis-a un bătrîn: "Precum vederea este mai mare decît toate simţurile,
aşa şi rugăciunea este mai mare decît toate faptele cele bune" (Pateric, cap. 22)
Despre rugăciunea făcută în duh şi în adevăr, să vedem ce înseamnă a ne ruga în duh? A ne ruga în duh înseamnă a ne înălţa cu mintea şi cu sufletul către Dumnezeu în vremea rugăciunii. Numai rugăciunea făcută cu mintea din adîncul inimii se poate chema cu adevărat rugăciune duhovnicească, adică făcută în duh. Ce înseamnă a ne ruga în adevăr? Înseamnă a ne ruga cu lucrarea cea adevărată a tuturor poruncilor dumnezeieşti, adică a tuturor faptelor bune, deoarece omul este îndoit, fiind alcătuit din suflet şi din trup. Cînd mintea se înalţă nevăzut la Dumnezeu în vremea rugăciunii, iar trupul, care este partea văzută se osteneşte la lucrarea poruncilor lui Dumnezeu, atunci creştinul devine adevărat închinător al lui Dumnezeu în Duh şi în adevăr. Nimeni nu se poate ruga în duh şi în adevăr, de se va ruga numai cu mintea sa şi nu va lucra şi cu trupul său la facerea poruncilor lui Dumnezeu, căci poruncile lui Dumnezeu sînt adevărul, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Toate poruncile Tale sînt adevăr (Psalm 118, 86).
Dar chiar dacă ar lucra cineva poruncile lui Dumnezeu şi s-ar ruga cu mintea din inimă, nu va putea avea pe Dumnezeu aproape de el de nu va avea şi dreapta credinţă şi de nu îl va mărturisi prin cuvintele şi faptele sale, după învăţătura apostolică a Bisericii Ortodoxe. Acest lucru ni-l arată Duhul Sfînt cînd zice: Aproape este Domnul de toţi cei ce Îl cheamă pe El întru adevăr (Psalm 144, 18).
Rugăciunea în duhul sau în duh, este rugăciunea cea gîndi-toare, adică tainică, pe care o face omul cu mintea, în inima sa. Cînd ne rugăm cu mare credinţă şi evlavie şi cînd, cu darul lui Dumnezeu, se unesc gîndurile minţii cu simţurile inimii noastre în timpul rugăciunii iar ochii ne izvorăsc lacrimi, atunci ne rugăm în duh şi în adevăr, adică din inimă. Aceasta este cea mai înaltă treaptă a rugăciunii creştine.
Cînd auzim pe marele Apostol Pavel, zicînd: Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga şi cu mintea (I Corinteni 14, 15), să înţelegem că despre rugăciunea în duh şi în adevăr vorbeşte aici, care este tot una cu rugăciunea duhovnicească ce se face de cineva cu mintea în inima sa. La fel, cînd auzim pe Mîntuitorul, zicînd: Tu însă cînd te rogi, intră în cămara ta şi, închizînd uşa ta, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie (Matei 6, 6), să ştim şi să înţelegem că despre rugăciunea cea tainică şi gînditoare pe care o face omul cu mintea în cămara inimii sale, este vorba.
Despre aceeaşi înaltă rugăciune, vorbeşte Sfîntul Apostol Pavel cînd zice: Vreau să grăiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca să învăţ şi pe alţii decît zeci de mii de cuvinte într-o limbă străină (I Corinteni 14, 19). La aceasta ne îndeamnă şi psalmistul care zice: Dintru adînc am strigat către Tine, Doamne, Doamne, auzi glasul meu. Acelaşi lucru ne spune şi înţeleptul Solomon, zicînd: Eu dorm, dar inima mea veghează (Cîntarea Cîntărilor 5, 2). Căci, altoindu-se rugăciunea în inima noastră prin Duhul Sfînt, face ca inima să se roage neîncetat, după porunca dată de marele Apostol Pavel, care a zis: Neîncetat vă rugaţi (I Tesaloniceni 5, 17). Cu această rugăciune duhovnicească din inimă se ruga şi psalmistul David, zicînd: Strigat-am cu toată inima mea: Auzi-mă Doamne! Îndreptările Tale voi căuta (Psalm 118, 145).
Cu această rugăciune făcută cu duhul s-a rugat Ana proorociţa, fiind îndurerată, care grăia întru inima sa şi buzele ei numai se mişcau, dar glasul ei nu se auzea (I Regi 1, 13). Cu această rugăciune s-a rugat Moise, fiind cu poporul în primejdie la ieşirea din Egipt, şi cu toate că nimeni nu auzea rugăciunea lui, Dumnezeu, luînd aminte la graiurile inimii lui, i-a zis: Ce strigi aşa către Mine? (Ieşirea 14, 15). Cu această rugăciune făcută în duh, s-a rugat însăşi Preasfînta şi Preacurata Fecioară Maria, în sfînta sfintelor, timp de 12 ani, fiind povăţuită la aceasta de însuşi Sfîntul Duh.
Aceste mărturii vrednice de crezare din Sfînta Scriptură şi de la Sfinţii Părinţi, despre rugăciunea în duh, adică despre rugăciunea duhovnicească a inimii, amintite mai sus, sînt destule pentru a ne îndemna şi pe noi să ne rugăm lui Dumnezeu ziua şi noaptea cu gura, cu mintea şi mai ales cu inima. Dacă păstrăm cu sfinţenie dreapta credinţă şi sîntem fii credincioşi ai Bisericii Ortodoxe şi dacă ştim că poruncile lui Dumnezeu sînt adevărul, după cuvîntul psalmistului: Legea Ta este adevărul (Psalm 118, 142), apoi să ne închinăm lui Dumnezeu cu duhul şi cu adevărul, adică cu mintea pogorîtă în inimă şi de aici "să înălţăm rugăciuni lui Dumnezeu, deoarece inima este cămara minţii", spune Sfîntul Isaac Sirul.
Dar şi cu trupul trebuie să ne silim a lucra poruncile lui Dumnezeu, precum a poruncit Mîntuitorul ucenicilor Săi, învăţîndu-i să păzească toate cîte v-am poruncit vouă (Matei 28, 20). Cine ar îndrăzni să creadă că se poate ruga în duh şi în adevăr, fără a lucra şi toate faptele bune, unul ca acesta este asemenea celui ce zice că poate zbura numai cu o aripă sau poate merge cu un singur picior.
Pr. Cleopa

PERLUAT

Cel mai votat comentariu

Cristi1967

"Dacă ar fi să muriți în această seară, fără a mai apuca să vorbiți cu cineva, care ar fi lucrul pe care ați regreta cel mai mult că nu l-ați spus? De ce nu ați făcut-o până acum?".
După ce am citit prima dată întrebarea am meditat în seara aceea la răspuns. În cele din urmă am constatat că până acum nu am realizat mai nimic în viaţă, pierzându-mi timpul atât de preţios cu lucruri materiale, griji fără rost, zile în care am fost pesimist, deznădăjduit, sau momente în care am luat în considerare mai mult decât trebuie părerile celor din jur, lăsându-mă influenţat de opinia lor şi ajungând să mă subestimez.
Dacă ar fi fost ultima noapte din viaţa mea aş fi regretat enorm:
momentele în care nu am ştiut să zâmbesc,
momentele în care nu i-am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate minunile de care am avut parte, însă pe care nu le-am observat, orb fiind de lucruri artificiale.
faptul că nu le-am spus celor dragi cât de mult îi iubesc şi
faptul că de multe ori mi-am sufocat sufletul în păcate, alegând să mă comport întocmai cum se aşteptau alţii să mă comport deşi nu era un comportament frumos,
dar şi clipele în care fără să vreau i-am rănit de multe ori pe cei din jur.
Mulţi tineri din zilele noastre îşi acuza părinţii că nu au ştiut să le poarte de grijă, să le dea bani pentru a-şi satisface nevoile, însă mă întreb: dacă acei părinţi ar dispărea mâine, ce s-ar întâmpla cu aceşti tineri, ce ar gândi şi ar simţi ei? De ce nu ştim, de multe ori să apreciem un lucru, o persoană, un sentiment decât după ce le pierdem ? Nu ar fi mai simplu dacă nu am lăsa pe mâine aceste frumoase, adevărate şi până la urma singurele cuvinte cu adevărat importante din viaţa noastră: te iubesc, şi le-am zice chiar în acest moment ? Poate mâine nu vom mai fi pentru a le spune... poate o să fie prea târziu
Până nu demult nu le ziceam părinţilor mei, sotiei,copilului, că îi iubesc, deşi îi iubeam, însă, acum le zic asta în fiecare zi, dacă pot, dacă nu, săptămânal sigur, şi nu numai lor.
Acum doi ani cu aproximaţie mi-a venit ideea că pot schimba lumea, urmând ca în curând să îmi dau seama că era doar o iluzie frumoasă şi prea măreaţă... însă şi cu iluzia m-am înşelat şi am ajuns la următoarea concluzie: lumea întreagă nu o poţi schimba, dar poţi schimba lumea din jurul tău. Cum poţi face asta ? Simplu, prin comportamentul tău, prin faptele şi vorbele tale. Cu o vorbă poţi să înseninezi ziua cuiva dar o poţi şi întunecă, însă cu un zâmbet naşti zâmbete de cele mai multe ori.
Haideţi să încercăm să schimbăm lumea noastră până nu ne vine rândul să ne întâlnim cu Judecătorul şi să Îl dezamăgim. Ce frumos este să faci pe cineva fericit, ce minunat este când şti că există cineva care te iubeşte şi care este alături de tine.
Fericirea nu te costă nimic, din contră te îmbogăţeşte, dar tristeţea, disperarea te sărăceşte, te transformă într-un deţinut căruia i se interzice să vadă lumina. O inimă fericită este cea în care sălăşluieşte Creatorul. Să nu o întinam şi nici să punem lacăt pe ea fiindcă, în primul rând pe noi ne distrugem iar apoi şi pe cei din jur.
O inimă uşoară, o viaţă senină şi adierile line ale harului dumnezeiesc să ne fie noua daruri sfinte !

                                                           Ocrotire

Doamne, iti multumesc ca ieri ai fost cu mine si ca si azi sunt sub protectia Ta. Ajuta-ma sa nu ma ingrijorez de ziua de maine, sa imi aduc aminte ca dragostea Ta ocrotitoare ma asteapta si in acel maine pe care nu il cunosc! Rugaciune catre Sfantul Duh

Sfinte Duh, Tu care clarifici totul, care imi luminezi toate drumurile vietii mele pentru ca sa ajung la implinirea idealurilor mele, Tu care imi dai darul divin al iertarii si al uitarii raului facut de altii, Tu care in toate clipele vietii mele esti cu mine, doresc sa-Ti multumesc, in aceasta scurta rugaciune, pentru tot si sa-ti spun, inca o data, ca nu despart de Tine niciodata, oricat de mare ar fi atractia lumii materiale.
Doresc sa fiu cu Tine si toate fiintele pe care le iubesc, pentru totdeauna.
Iti multumesc pentru binecuvantarile Tale pentru mine si pentru ai mei.

Cu Dumnezeu în fiecare zi,
aşa umbla Enoh în lumea vache.
Ca doi prieteni pribegind pereche.
Şi într-o zi, călătorind mereu,
el a ajuns în cer la Dumnezeu.
Cu Dumnezeu în fiecare zi,
aşa umbla în vremea lui şi Noe.
Şi toţi râdeau de el atunci în voe.
Dar n-au ajuns sub primul curcubeu
decât cei ce umblau cu Dumnezeu…
Cu Dumnezeu în fiecare zi,
aşa umbla în Israel Ilie,
îndeplinindu-şi sfânta lui solie.
Şi-un car de foc l-a dus ca pe-un trofeu
să umble şi în cer cu Dumnezeu.
Cu Dumnezeu în fiecare zi
să fim şi noi în lumea de ţărână;
la pieptul Lui, mergând cu El de mână.
Şi într-o zi, umblând aşa mereu,
ne vom trezi în cer cu Dumnezeu…

de Costache Ioanid

Cântecul potirului" de Nichifor Crainic.


Când holda tăiată de seceri fu gata,
Bunicul şi tata
Lăsară o chită de spice-n picioare
Legând-o cucernic cu-un fir de cicoare;
Iar spicele-n soare sclipeau mătăsos
Să-nchipuie barba lui Domnul Hristos.

Când pâinea-n cuptor semăna cu arama,
Bunica şi mama
Scoţând-o sfielnic cu semnele crucii,
Purtau parcă moaşte cinstite şi lucii,
Că pâinea, dând abur cu dulce miros,
Părea că e faţa lui Domnul Hristos.

Şi iată potirul la gură Te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce,
Hrăneşte-mă carne de sfânt Dumnezeu
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin în Tine,
Tu, pâinea de-a pururi a neamului meu.

Din coarde de viţă ce-nfăşură crama,
Bunica şi mama
Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea;
Copile, grăiră, boabele-acestea
Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos
La caznele Domnului nostru Hristos.

Apoi, când culesul de struguri fu gata,
Bunicul şi tata
În joc de călcâie zdrobind nestemate,
Ce lasă ca rana şiroaie-nspumate,
Copile, grăiră, e must sângeros
Din inima Domnului nostru Hristos.

Şi iată potirul la gură Te-aduce,
Iisuse Hristoase, Tu jertfă pe cruce,
Adapă-mă sânge de sfânt Dumnezeu.
Ca bobul în spice şi mustu-n ciorchine
Eşti totul în toate şi toate prin Tine,
Tu, vinul de-a pururi al neamului meu.

Podgorii bogate şi lanuri mănoase,
Pământul acesta, Iisuse Hristoase,
E raiul în care ne-a vrut Dumnezeu.
Priveşte-Te-n vie şi vezi-Te-n grâne
Şi sângeră-n struguri şi frânge-Te-n pâine,
Tu, viaţa de-a pururi a neamului meu.

Hai sa incepem cu luna Mai . . .

 

 

Cat de minunata este iubirea!

Cat de minunata este iubirea!
O mica povestioara foarte frumoasa, sper sa va placa:

A fost o data ca niciodata o insula unde locuiau sentimentele: Fericirea, Tristetea, Cunoasterea si toate celelalte, inclusiv Iubirea….

Intr-o zi, au fost anuntate ca insula se va scufunda, asa ca toata lumea si-a reparat barcile si a plecat.Iubirea a fost singura care a ramas.

Iubirea a vrut sa persevereze pana in ultimul moment.

Cand insula era aproape inundata in intregime, Iubirea s-a decis sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca mare eleganta.

Iubirea i-a spus:

“Poti sa ma iei si pe mine cu tine?”

Bogatia a raspuns:

“Nu, nu pot.Am barca plina de aur si argint.Nu mai este nici un loc pentru tine aici.”

Iubirea a decis sa o intrebe si pe Vanitate, care trecea deasemeni intr-o barca frumoasa:

“Vanitate, te rog, ajuta-ma!”

“Nu pot sa te ajut, Iubire.Esti uda fleasca si asta ar putea sa-mi strice barca,” a raspuns Vanitatea.

Tristetea era prin apropiere, asa ca Iubirea i-a cerut ajutorul:

“Tristete, lasa-ma sa vin si eu cu tine.”

“Oh…..Iubire, sunt asa de trista incat am nevoie sa fiu singura!”

Fericirea a trecut si ea pe langa Iubire, dar era asa de fericita incat nici macar nu a auzit cand a strigat-o Iubirea.Deodata, s-a auzit o voce:

“Vino Iubire, Te voi lua cu mine.” Era un batranel.

Iubirea s-a simtit atat de binecuvantata si bucuroasa incat a uitat sa intrebe ce nume avea batranelul.

Cand au ajuns pe uscat, batranul si-a vazut de drumul lui.

Iubirea realizand cat de mult ii datoreaza acestuia, a intrebat-o pe Cunoastere:

“Cine m-a ajutat?”

“A fost Timpul,” a raspuns Cunoasterea.

“Timpul?” a intrebat Iubirea. “Dar de ce m-a ajutat Timpul?”

Cunoasterea a zambit si cu o adanca intelepciune i-a raspuns:

“Deoarece numai Timpul este capabil sa inteleaga cat de minunata este Iubirea.”

CUVINTE DE ÎNVĂŢĂTURĂ DIN TEZAURUL ORTODOX

Cu cât se micşorează egoismul din noi, cu atât se înteţeşte flacăra iubirii noastre faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele. Sf. Teofan Zăvorâtul

Blândeţea este stânca deasupra mării mâniei, de care, lovindu-se, se sfarmă toate valurile, fără ca ea să poată fi clintită vreodată din loc. Sf. Ioan Scărarul

Iubirea este singurul lucru cu care putem cumpăra darurile şi binecuvântările cereşti şi cu care ne putem plăti marea noastră datorie faţă de Dumnezeu. Traian Dorz

Dumnezeu nu a venit în lume pentru a eradica suferinţa, Dumnezeu nu a venit în lume nici măcar ca să o explice. Dumnezeu a venit în lume ca să umple suferinţa umană cu prezenţa Lui. Pr. Gheorghe Calciu

Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi, când vor vedea pe cinva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor. Sfântul Antonie cel Mare

Vorbiţi când cuvintele voastre sunt mai de preţ decât tăcerea, însă iubiţi tăcerea când este mai bună decât cuvintele. Sf. Grigorie de Nazianz

Biserica Ortodoxă, dreapta credinţă sunt mereu prigonite – cu doar scurte răstimpuri de răgaz.
…Istoria e plină de prigoane şi din afară şi dinăuntru; din afară de la necredincioşi, iar dinăuntru de la eretici… Frate al meu, credinţa creştină e tare nu doar atunci când se potriveşte cu logica şi cu gândirea veacului, ci mai ales atunci când le stă acestora împotrivă. Tot cel ce vrea să trăiască întru bine va avea parte de prigonire. Episcop Nicolae Velimirovici

Vorbirea de rău este mâncarea de oameni, mai păcat decât mâncarea de carne. Sf. Clement Romanul

Fericirea adevărată n-o are decât acela care o dă,
Şi ca s-o dai, nu e nevoie s-o ai; iar ca s-o ai, trebuie să începi prin a o da. Alexandru Vlahuţă

Păruta smerenie este cel mai groaznic fel al mândriei. Sf. Ignatie Briancianinov

Rugăciunea este cheia ce deschide uşa omului pentru Dumnezeu. Pr. Iosif Trifa

Cel ce iubeşte virtutea, stinge cuptorul voit al plăcerilor. Sf. Maxim Mărturisitorul

Numai dacă-ţi plângi păcatul cu durerea cea mai mare/şi ţi-l osândeşti, şi-l lepezi, atunci poţi avea iertare. Traian Dorz

Căsătoria şi viaţa monastică se completează şi se echilibrează aşa cum în teologie se completează şi se echilibrează calea catafatică şi cea apofatică. Episcop Kallistos Ware

Diferenţa dintre un păcătos şi un sfânt: păcătosul se ascunde de Dumnezeu, pe când sfântul se ascunde in Dumnezeu. Fericitul Augustin

Ascultarea face mai mult decât toate jertfele, dar neascultarea este închinare la idoli. Traian Dorz

Dacă iubeşti blândeţea, vei avea pace în sufletul tău. Iar dacă te vei învrednici să dobândeşti pacea, te vei bucura în orice încercare. Sf. Isaac Sirul

Nu clădi un castel de bănuieli pe un cuvânt! Traian Dorz

Săturarea stomacului seacă izvorul lacrimilor. Sf. Ioan Scărarul

Păcatul dă naştere durerii şi durerea omoară păcatul. Sf. Ioan Hrisostom

Nu pierde din vedere aducerea aminte de propria răutate, de propriile patimi şi fapte rele şi necurate, şi a păstra necontenit simţământul propriei netrebnicii. Sf. Nicodim Aghioritul

Păcatele fug de la cel care le mărturiseşte, fiindcă ele se întemeiază pe trufia firii căzute şi nu rabdă mustrare şi ruşinare. Sf. Ignatie Briancianinov

Când bagi de seamă că inima ta e rece şi n-ai chef să te rogi, opreşte-te, încălzeşte-ţi inima cu oarecare imagine vie – de pildă, cea a ticăloşiei tale – iar apoi, roagă-te fără grabă, cu simţire caldă.
Sf. Ioan de Kronstadt

Învăţând smerenia, uită-te mereu numai spre cer cu rugăciune şi spre tine cu lacrimi. Traian Dorz

Nepătimirea nu înseamnă să nu mai simţi patimile, ci să nu le mai primeşti. Sfântul Isaac Sirul

Isihast nu este cel care s-a separat fizic de alţii, închizându-şi uşa chiliei, ci acela care s-a reîntors înlăuntrul său, închizând uşa minţii. Sfântul Ioan Scărarul

Uşurinţa spre mânie vine din mândrie. Sf. Isaac Sirul

Un creştin fără Biblie e cu adevărat ca o cătană fără puşcă, ca un plugar fără plug şi ca un călător fără cale. Pr. Iosif Trifa

Dacă prima înţelepciune este Hristos, nu uita că cea de-a doua este TĂCEREA. Traian Dorz

Întâmplările îşi aruncă umbra înainte. Shakespeare

Fii răbdător şi îngăduitor ca marea, care nu se revarsă să înece pe copilul slab care aruncă cu pietricele în ea. Traian Dorz

Adevărata căinţă nu se naşte din teamă, ci din gustarea iertării. Sfântul Isaac Sirul

Persoana se exprimă în renunţarea de a exista pentru ea însăşi. Vladimir Lossky

Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca tu să înveţi de la un om cum poate omul deveni dumnezeu. Sfântul Clement Alexandrinul

Unde căderea a apucat, acolo mai înainte mândria a lucrat! Pr. Arsenie Papacioc

Mi-e dor de tine, Doamne!

Mi-e dor de tine, Doamne!

,,E atâta tăcere în sufletul meu... Îl simt atât de obosit şi înlăcrimat. Mă arde neîncetat şi dulce dorul de Tine, Bunule!

Mi-e dor să-Ţi privesc Chipul blând din icoană, să Te ating cu mâna tremurând, să-Ţi povestesc fărădelegile mele şi apoi să Te iubesc mai mult şi mai mult, iar Tu, ca un milostiv să mă ierţi.

Unde eşti acum, Doamne? Te simt de atâtea ori aproape, păşind lângă mine, dar nu te văd... Îmi întind mâna o clipă sperând că Te voi ajunge, dar nu eşti...

Bunule, Te pierd, Te găsesc şi iar Te pierd. Şi bucuria pe care o am atunci când Te zăresc o clipă îmi adânceşte durerea clipelor în care nu Te văd. Dar drept este, Doamne, să nu-mi îngădui să Te văd, că nevrednică sunt...

Din adâncurile inimii mele Te întreb: Unde eşti, Dumnezeul meu? Unde eşti, Pacea mea?

Bunule,... unde Te-am pierdut?"

RUGĂCIUNE LA REVĂRSATUL ZORILOR


Dacă vreunul dintre noi suferea de vreo rana psihologică prilejuită de un eşec in viaţă, el poate atinge o libertate împărătească a duhului schimbându-şi radical intreaga viaţă, daca se adreseaza în fiecare zi lui Dumnezeu cu o rugaciune personală ca aceasta, de exemplu:
Tu Doamne Cel Veşnic şi Făcătorule a toate, care în bunatatea Ta cea nepătrunsă m-ai chemat în această viaţă, care ai revărsat peste mine harul Botezului şi pecetea Duhului Sfânt, care ai sădit în mine dorinţa de a Te căuta pe Tine, singurul adevăratul Dumnezeu, ascultă rugăciunea mea.

N-am viaţă, nici lumină, nici bucurie, nici înţelepciune, nici tărie decât în Tine, Dumnezeule. Din pricina fărădelegilor mele nu îndrăznesc să-mi ridic ochii mei spre Tine. Dar Tu ai spus ucenicilor Tăi: “Tot ce veţi cere în rugăciune cu credinţă, veţi primi” şi “Orice veţi cere în numele Meu, voi face vouă”. De aceea, îndrăznesc să Te chem pe Tine. Curăţă-mă de orice prihană a trupului şi a duhului.

Învaţa-mă să mă rog cum se cuvine. Binecuvintează această zi pe care mi-ai dat-o mie, slugii Tale nevrednice. Prin purtarea binecuvântării Tale fă-mă în stare să grăiesc şi să lucrez în toată vremea spre slava Ta cu duh curat, cu smerenie, răbdare, dragoste, blândeţe, pace, curaj şi înţelepciune: dându-mi de-a pururea seama de prezenţa Ta.

În necuprinsa Ta bunătate, Doamne Dumnezeule, arată-mi calea voii Tale, şi dă-mi să umblu în faţa Ta fără păcat. Tu Doamne, Căruia îi sunt deschise toate drumurile, Tu ştii cele de care am nevoie. Cunoşti orbirea şi neştiinţa mea, cunoşti neputinţa şi stricăciunea sufletului meu, dar nici durerea şi întristarea mea nu-Ţi sunt ascunse Ţie.

De aceea, Te rog, ascultă rugăciunea mea şi prin Duhul Tău Cel Sfânt învaţă-mă calea în care să merg; iar atunci când voinţa mea ticăloasă mă va conduce pe alte cărări nu mă cruţa, Doamne, ci sileşte-mă să mă întorc la Tine. Prin puterea iubirii Tale, fă-mă să mă ţin cu tărie de ceea ce este bine. Păzeşte-mă de tot cuvântul sau fapta care strică sufletul; de orice fel de pornire ce nu găseşte bună plăcere înaintea Ta şi-l răneşte pe semenul meu.

Învaţă-mă ce trebuie să spun şi cum trebuie să vorbesc. Dacă e voia Ta să nu răspund, insuflă-mi să tac în duh de pace în care să nu întristez, nici să-i rănesc pe semenii mei. Aşează-mă în calea poruncilor Tale şi până la ultima mea răsuflare să nu mă laşi să rătăcesc departe de lumina îndreptărilor Tale, ca poruncile Tale să fie singura lege a fiinţei mele pe acest pământ în veci.
Doamne, rogu-Te, ai milă de mine. Cruţă-mă în întristarea şi nenorocirea mea şi nu ascunde calea mântuirii de la mine.
În nebunia mea, Dumnezeule, cer de la Tine lucruri multe şi mari. Dar îmi aduc aminte de răutatea mea, de ticolăşia şi josnicia mea. Miluieşte-mă.

Nu mă depărta de la Faţa Ta din pricina nevredniciei mele. Ci mai degrabă sporeşte în mine conştiinţa acestei nevrednicii şi dă-mi mie celui mai rău dintre oameni, să Te iubesc pe Tine aşa cum ai poruncit: din toată inima mea şi din tot sufletul meu şi din tot cugetul meu şi cu toată tăria mea: din toată fiinţa mea.

Dă Doamne, prin Duhul Tău Cel Sfânt, învaţă-mă dreapta judecată şi conştiinţă. Dă-mi să cunosc adevărul Tău înainte de a intra în mormânt. Ţine-mă, în viaţă în această lume ca să-Ţi pot aduce căinţă după vrednicie. Nu mă lua la jumătatea zilelor mele, nici pe când mintea mea e încă oarbă. Când Îţi va bineplăcea să pui capăt vieţii mele, dă-mi de veste dinainte ca să pot pregăti sufletul meu să vină înaintea Ta. Fii cu mine, Doamne, în acel ceas înfricoşător şi dă-mi bucuria mântuirii Tale.

Curăţeşte-mă de toate gândurile tainice, de toată răutatea ascunsă întru mine; şi dă-mi răspuns bun la scaunul Tău de judecată. Doamne, în mare mila ta şi necuprinsa Ta dragoste pe oameni, ascultă rugăciunea mea.

Amin!

“Rugăciunea – experienţa Vieţii Veşnice” – Arhimandritul Sofronie

IN CARTEA TA...

În Cartea Ta îmi scriu mereu

în orice timp şi-n orice loc

eu numai eu, — ori slava mea ori chinul meu —

îmi scriu cu litere de foc.

Îmi scriu ai vieţii mele paşi

cu dragostea şi ura lor

eu numai eu. — Printre prieteni sau vrăjmaşi

mi-i scriu — şi scrisele nu mor.

Îmi scriu ale privirii zări

spre curăţie sau păcat

eu numai eu. — Prin rugăciuni sau desfrânări

îmi scriu cu scris nemaiuitat.

Îmi scriu cuvintele din glas

cu grai de sfânt ori de păgân

eu numai eu. — Ce spun în orice loc şi ceas

îmi scriu şi scrise-n veci rămân.

Îmi scriu şi gândul cel frumos

şi gândul josnic şi sărac

eu numai eu. — Le scriu în faţa lui Cristos

şi scrise-mi vor rămâne-n veac.

Mi-am scris ce-am strâns şi ce-am pierdut

prin vorba sau tăcerea mea

eu numai eu. — Ce-am lenevit sau ce-am făcut

le-am scris şi-n veci vor rămânea.

Le-am scris, iar Mâine când şi eu

pleca-voi din al lumii vis

eu numai eu — mă voi împărtăşi mereu

de tot ce-n Cartea Ta mi-am scris.

Traian Dorz

Rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Hristos

Regula Manastirii Dionisiu din Sfantul Munte Athos
Vrajmasii nostri nu dorm, ci lucreaza fara odihna sa ne arunce in pacate si, din pricina acestora si a patimilor noastre, in adancul iadului, in alt chip nu putem sa le stam impotriva decat prin rugaciune. Citirea cartilor duhovnicesti este buna si folositoare; citirea sau urmarirea slujbelor Bisericii noastre ajuta, celor ce au putinta sa le faca.
Pentru multi, insa, un fel de rugaciune care poate inlocui celelalte feluri este rugaciunea cu metanii. La fiecare bob sa chemi numele Domnului lisus, spunand rugaciunea scurta: “Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma!”, sau simplu: “Doamne lisuse Hristoase, miluieste-ma !”.

O scurta rugaciune improvizata, o data pe zi, cu o scurta doxologie, multumire, marturisire, cerere de iertare a pacatelor tale, intarire a ta si a fratilor intru Hristos in lupta pentru bine.
Rugaciunea lui lisus – “Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul”, numita si “a inimii”, dar si “a mintii”, intrucat prin ea mintea si inima se contopesc intr-o vie unitate duhovniceasca. Pentru ca este legata din vechime de curentul mistic rasaritean al isihasmului (de la isihia = liniste), ea este cunoscuta si sub denumirea de “rugaciunea isihasta”.

O NOAPTE CU INGERII LINGA TINE

Cinstim in tacere ( si in lanturi) - Traian Dorz

Cinstim in tacere Minunea si Taina
Pe care-o respecta profetii si sfintii,
Pe care lumina-si infasura haina
Tacand-o stiintei, lasand-o credintei.


Privim in tacere uimirea si teama
Cu care cerescul arhanghel graieste
Minunea si taina, Fecioara si mama,
Cand crucea si slava smerit le vesteste.


Simtim in tacere cum magii si-apleaca,
Genunchii si darul cazand rugaciunii,
Cand toata stiinta facandu-si sa taca,
Cu toata credinta se-nchina minunii.


Gandim in tacere cum neamuri si neamuri,
De veacuri te-nalta cu drag si cu teama,
Pe cruci si altare, pe steme si flamuri
Minune si taina, fecioara si mama.